„Am văzut în meciul cu Honduras o reacție pozitivă. Tricolorii au ieșit din starea de semivacanță arătată în meciurile cu Ucraina”, își începe Ilie Dumitrescu analiza.
„Exceptând 20 de minute din partida cu Ucraina, echipa nu a reacționat așa cum am fi dorit cu toții. Cu Honduras însă lucrurile s-au schimbat. Echipa a fost motivată și determinată să arate că are potențial. Toți și-au dat seama că reprezintă tricoul echipei naționale”. Acestea sunt considerațiile generale ale lui Ilie Dumitrescu, care a analizat apoi și fiecare compartiment în parte.
„Lobonț e antrenorul de pe teren”
Intrând în amănunte, Dumitrescu constată în primul rând că Lobonț, deși a primit acel gol de la distanță în partida cu Ucraina, trebuie să fie în continuare considerat drept prima alegere pentru postul de portar. „Lobonț a fost un factor mobilizator. A demonstrat cu Honduras că are energie cât pentru toată echipa. A fost al doilea antrenor pe teren, iar asta lipsește echipei naționale. Lobonț rămâne un pion de bază”, consideră Dumitrescu.
„Ne trebuie fundaș dreapta”
Vorbind despre linia de fund, Ilie spune că Lucescu ar trebui să dea credit și pe viitor unui cuplu de fundași centrali format din Tamaș și Goian: „E un cuplu inteligent și puternic. Poate constitui și pe viitor baza pe care se poate construi apărarea. Apoi, îl avem pe Raț în stânga, astfel că marea parte a liniei de fund este rezolvată”. În schimb, Dumitrescu crede că punctul slab al apărării îl constituie în continuare postul de fundaș dreapta: „Acolo pot veni în continuare Maftei sau Săpunaru” .
„Benzile sunt punctele slabe”
Despre linia de mijloc, Dumitrescu spune că echipa condusă de Răzvan Lucescu suferă pe flancuri. „Avem un mijlocaș central care poate fi Rădoi sau Chivu. Lângă unul dintre ei poate apărea un Ghioane sau un Apostol în viitoarele preliminarii. Avem însă probleme pe posturile de mijlocași laterali. Acolo Răzvan trebuie să mai caute. Pot apărea un Nicoliță, un Torje. Mi-a plăcut mult Deac și sper ca el să confirme. Acolo poate juca chiar și un Andrei Cristea! Cu toate astea, cuplurile de pe benzi, Dănănae – Curtean și Raț – Cociș, au funcționat foarte bine”, a spus Ilie.
„Cu Nico și Marica în atac”
„Daniel Niculae și Marica au fost foarte buni pe axul central, în ofensivă. Cred că ei ar trebui să reprezinte soluțiile pentru posturile de atacanți în viitor”, crede Ilie Dumitrescu. Acesta a remarcat jocul foarte bun al atacanților în meciul cu Honduras: „Au închis foarte bine jocul, nu au avut prea multe ocazii, dar le-au exploatat la maximum pe cele pe care le-au avut”.
Cu Honduras, echipa a fost una pragmatică, care a urmat cu acuratețe planul tactic. Nu i-am dat adversarului șansa să ne surprindă și am lovit pe contraatac Ilie Dumitrescu, antrenor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER